Fataga – paradisul ascuns al generației flower powerCând urci astăzi spre Fataga, printre ravenele uriașe și palmierii care se agață de versanții vulcanici, cu greu îți poți imagina că acest sat liniștit a avut, pentru o perioadă, o aură aproape legendară printre tinerii occidentali aflați în căutarea libertății.
La sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70, lumea occidentală era zguduită de mișcarea hippie. Era vremea protestelor împotriva războiului din Vietnam, a muzicii rock și a dorinței de a evada din societatea de consum. Mulți tineri nord-europeni și americani au început să caute locuri izolate, ieftine și însorite unde să poată trăi simplu, aproape de natură.
Insulele spaniole din Atlantic și Mediterană au devenit repede puncte importante pe această „hartă a libertății”. Ibiza este cazul cel mai cunoscut, însă fenomenul a atins și zone mai puțin celebre din Canare.
În acea perioadă, Fataga era aproape opusul stațiunilor turistice moderne. Era un sat agricol sărac, cu case albe, măgari, terase cultivate și drumuri înguste care șerpuiau prin Barranco de Fataga. Mulți localnici trăiau încă din agricultură, iar timpul părea că se mișcă mult mai încet decât în Europa industrializată.
Aici au început să apară tineri veniți mai ales din Scandinavia, Germania și alte țări nordice. Unii stăteau câteva săptămâni, alții luni întregi. Închiriau case modeste, uneori fără prea multe facilități, trăiau ieftin, cântau la chitară, fumau, discutau despre spiritualitate și încercau să se desprindă de regulile societății din care proveneau. În multe sate izolate ale Spaniei și ale insulelor spaniole, modelul era asemănător: viață simplă, comunități informale și o fascinație pentru natura sălbatică.
Localnicii din Fataga îi priveau adesea cu o combinație de curiozitate și uimire. Erau tineri cu plete lungi, haine colorate și obiceiuri neobișnuite pentru lumea rurală canariană. Dar satul avea ceva ce îi atrăgea constant: liniștea. Înainte ca sudul insulei să fie dominat de hoteluri și complexe turistice, valea aceasta oferea exact ceea ce căutau mulți dintre ei — senzația că au găsit un colț uitat de lume.
Se spune că în acei ani prin Fataga plutea un aer boem. Serile se prelungeau pe terase improvizate, printre sticle de vin local, muzică folk și miros de migdali și palmieri. Nu era o comunitate hippie organizată ca în California sau în Ibiza, ci mai degrabă o succesiune de oameni aflați în trecere, atrași de frumusețea locului și de ideea unei vieți mai simple.
Astăzi, când te plimbi pe străduțele impecabile ale satului, mai poți ghici câte ceva din atmosfera aceea. Fataga a rămas un loc cu un farmec aparte, suspendat între lumea tradițională canariană și amintirea unei epoci în care tineri veniți de la mii de kilometri distanță credeau că, într-un sat alb pierdut printre munții Gran Canariei, pot găsi o formă mai autentică de libertate.
